Beauty

Less is more într-o lume full coverage

fond de ten full coverage

Poate ai mai auzit în ultimul timp de “less is more”. Nu este un mix de trei cuvinte la modă, sau un trend trecător. Ce legătură are cu zona de Beauty? E foarte simplu și o să îți explic imediat. Un exemplu concret: de foarte multe ori primesc mesaje în care sunt întrebată ce fond de ten full coverage recomand. De preferat ar fi să aibă o acoperire mare și să reziste două zile, dacă se poate. Glumesc, nu chiar două zile, dar ai prins ideea. Am observat că sunt mai rare cazurile în care lumea este interesată întâi de skincare, apoi de machiaj. Prin urmare, vreau să subliniez doar două lucruri:

Less is more, chiar și atunci când nu ai un ten de porțelan

Acoperire full coverage. Cu siguranță ăsta este un lucru pe care și-l doresc cam toate fetele în ziua de azi. Iluzia perfecțiunii, alimentată de pozele mega-editate de pe Instagram, a luat cu asalt lumea de ceva timp. Căutăm produse full coverage, începând de la fond de ten și terminând cu pudra. În principiu, orice produs care acoperă tot și rezistă mult este automat pe wishlist. Sunt sigură că nu îți spun o noutate, dar, folosit zilnic, un produs full coverage și waterproof îți încarcă tenul și nu îl lasă să respire, de unde rezultă porii blocați și o viitoare acnee. Nu militez eu pentru o acoperire mică, dar la un simplu search pe Google o să vezi că este chiar la modă aspectul de ten machiat natural, care respiră. În cazul în care ai câteva imperfecțiuni pe care nu le acoperă fondul de ten sau concealerul, să știi că toate avem și e perfect normal

Skincare first, makeup second

Eu cred că ar trebui să ne concentrăm mai mult pe îngrijirea tenului și să insistăm mai mult pe ideea de cum putem rezolva problemele acestuia, în loc să le acoperim. Am fost de curând la evenimentul de lansare Clinique Moisture Surge 72h (pe care, apropo, ți-o super recomand!) și pe undeva prin decor era un cartonaș pe care scria “Skincare first, makeup second”. Vreau doar să subliniez importanța unei rutine de skincare, în care să nu omiți demachierea la timp sau hidratarea zilnică a tenului. Dacă până acum obișnuiai să adormi machiată, să știi că ridurile, conjunctivita, buzele deshidratate (sau alte neplăceri) sunt doar câteva dintre problemele care pot apărea în urma acestui obicei…care sper că nu a devenit un obicei în cazul tău :D.

Rutina mea simplă de skincare

Dacă nu știi de unde să începi, îți spun cum decurge rutina mea, poate te ajută. Dimineața, chiar dacă am tenul curat, mă demachiez și îmi curăț pielea cu un gel exfoliant despre care am vorbit aici. Apoi, folosesc o cremă hidratantă și nu uit de zona ochilor, unde folosesc o cremă specială, fiind o zonă unde pielea este mai subțire si mai sensibilă. Mai departe am nevoie de un primer peste care aplic machiajul – în cazul în care mă machiez în ziua respectivă – and that’s all.

Seara, se repetă primii doi pași. De câteva ori pe săptămână încerc să îmi aplic o mască, în funcție de cum îmi simt tenul, apoi obligatoriu cremă înainte de culcare. Din câte vezi nu e nimic complicat în rutina de skincare. Poți folosi mai multe sau mai puține produse, cât timp acestea se potrivesc cu nevoile tenului tău.

Liniile fine nu te vor ocoli, mai devreme sau mai târziu să știi că ele apar, așa că hai să amânăm acest lucru cât putem de mult. Skincare first, makeup second and less is more!

Sper ca ti-a fost util articolul! 😀

 

Stay Beautiful,

Maria ♥

 

 

 

%d blogeri au apreciat: